Redactează un text de minimum 150 de cuvinte, în care să argumentezi dacă prietenia poate sau nu să fie
influențată de vârstă, raportându-te atât la informațiile din fragmentul extras din volumul Nicolae Manolescu – 70, cât
și la experiența personală sau culturală.
În redactarea textului, vei avea în vedere următoarele repere:
– formularea unei opinii față de problematica pusă în discuție, enunțarea şi dezvoltarea corespunzătoare a două
argumente adecvate opiniei și formularea unei concluzii pertinente; 14 puncte
– utilizarea corectă a conectorilor în argumentare, respectarea normelor limbii literare (norme de exprimare, de
ortografie și de punctuație), așezarea în pagină, lizibilitatea, respectarea precizării privind numărul minim de cuvinte.
Îl cunosc pe Nicolae Manolescu de o eternitate, în termeni mai puțin poetici, de aproximativ o jumătate de
secol. L-am identificat, nu-mi amintesc exact când și nici cum, printre studenții anului al II-lea al Facultății de Litere,
cărora le predam atunci epoca pașoptistă. L-am pierdut apoi din vedere (...). L-am regăsit peste un răstimp în calitate
de tânăr asistent, adus la catedră de G. Ivașcu. Cam tot în acea vreme și-a început și faimoasa cronică literară la
Contemporanul, sub oblăduirea aceluiași providențial Ivașcu.
M-au frapat la Manolescu, din capul locului, inteligența ascuțită, care-i permitea să plonjeze direct în miezul
operelor analizate ori al problemelor în discuție, mintea echilibrată și clară, capacitatea de a privi realitatea cu sânge
rece (...). Mi-a plăcut la el aptitudinea înnăscută de a vorbi fără emfază și de a găsi totdeauna, în oralitate, ca și în
scriere, un mod natural și simplu al rostirii, care face accesibile ideile cele mai abstracte, fără a le trivializa, și evocă
palpabil simbolurile, fără a destrăma ceea ce în ele e destinat a rămâne enigmatic. Luciditatea îl imuniza împotriva
soluțiilor iluzorii, iar spiritul de independență, veșnic treaz sub felul său manierat și urban în relațiile cu ceilalți, îl
împingea mereu la nonaliniere. (...)
Relațiile noastre de prietenie s-au înfiripat treptat. O vreme ele au stat sub semnul protocolului, impus de
diferența de vârstă și rang. Căci relaxarea caracteristică tipului american de colegialitate nu exista în timpul tinereții
noastre, când predominant era modelul francez de politețe, distant și formalist. Dar destul de rapid am depășit această
fază, cu care personal nu mă împăcam. Un moment hotărâtor a fost cel în care am obținut să-mi spună pe nume și să
mă tutuiască. E totuși semnificativ că, neaparținând aceleiași generații, prietenia noastră n-a fost la început, nici n-a
devenit mai târziu, una de intimități și ambiții comune, ci de idei și atitudini. Adevărul este că nu ne-am văzut
niciodată des, fie pentru că Manolescu era mereu aglomerat de sarcini și urgențe, fie pentru că avea o agendă proprie
diferită de a mea, cu alte priorități amicale. Chiar și acum, când locuim la mai puțin de 5 minute unul de celălalt, ne
întâlnim rar.(...)
Manolescu a produs în cariera sa o mulțime de cărți valoroase: monografii despre Odobescu, Maiorescu,
Sadoveanu, marea frescă a romanului românesc din Arca lui Noe, câteva volume de Teme dedicate literaturii
universale, o carte despre poezie, recenta Istorie a literaturii... și încă altele și altele. A fost și a rămas un profesor
excelent, la cursurile căruia se îmbulzesc studenții. (...)
Prin autoritate și extraordinara priză a articolelor sale săptămânale în mediile intelectuale a reușit să devină, în
deplinul înțeles al cuvântului, un „lider de opinie” și încă unul carismatic. A constituit efectiv un exemplu a ceea ce
s-a numit „rezistența prin cultură”.

Paul Cornea, Un septuagenar de 50 de ani (în volumul Nicolae Manolescu – 70)