Era o zi însorită de vară când am decis să-mi vizitez bunicii la țară. Grădina era plină de flori și pomii încărcați de fructe, iar cântecul păsărilor îmi umplea inima de bucurie. În timp ce mă plimbam desculț prin iarba proaspătă, am auzit vocile bunicilor venind dinspre verandă.
„Ce faci, dragul bunicilor?” a întrebat bunica, cu un zâmbet cald pe față.
„Explorăm, ca de obicei,” am răspuns eu, apropiindu-mă de ei.
„Ai grijă să nu te pierzi prin livezi,” a intervenit bunicul cu o notă de îngrijorare în glas.
„Nu vă faceți griji, cunosc fiecare colț al acestui loc,” am replicat cu încredere.
În timp ce conversam, am observat cum bunicul își îndreaptă privirea către un colț al grădinii. Urma cu ochii zborul unei păsări rare, care își făcea cuib pe creanga unui măr bătrân. Scena era de o frumusețe rară, cu păsăreața își țesea cuibul cu migală, folosind fire de iarbă și ramuri subțiri.
După-amiaza, am ajutat la cules de legume și fructe, iar seara, pe terasă, am savurat o cină pregătită de bunica. Întâmplarea acelei zile mi-a rămas în memorie ca un moment de pură simplitate și bucurie.
