👤

debarcarea italia si sicilia

Răspuns :

Răspuns:

Operațiunea Baytown a fost o operațiune pregătitoare prin care Armata a 8-a britanică de sub comanda lui Bernard Montgomery trebuia să plece din portul Messina (Sicilia), să traverseze Strâmtoarea Messina și să debarce în Calabria, în „bombeul cizmei italiene” pe 3 septembrie 1943.

După înfrângerea Puterilor Axei în Africa de nord, între Aliați au apărut neînțelegeri cu privire la următorul pas care trebuie făcut. Winston Churchill era cel mai înfocat susținător al ideii invadării Italiei, pe care o numea „underbelly of Europe” (pântecul Europei). Sprijinul italienilor de rând pentru război era în scădere, iar premierul britanic considera că invazia va scoate rapid Italia din război, și în felul acesta influența marinei italiene din Marea Mediterană ar fi dispărut, eliberând traficul Aliat în regiune. În felul acesta, aprovizionarea dinspre Orientul Mijlociu și Îndepărtat a forțelor aliate s-ar fi făcut mult mai ușor, crescând de asemenea fluxul de mărfuri dinspre Regatul Unit și SUA către Uniunea Sovietică. În plus, forțele germane ar fi fost implicate în lupte departe de Franța și de plănuita debarcare din Normandia.

Pe de altă parte, generalul George Marshall și cea mai mare parte a statului major american nu erau de acord cu operațiuni care ar fi putut întârzia debarcarea din Normandia. Când a devenit clar că Operațiunea Overlord nu poate fi declanșată în 1943, aliații occidentali au căzut de acord ca forțele lor din Africa de nord să fie folosite pentru invadarea Siciliei, fără o perspectivă clară a continuării operațiunilor militare în Italia continentală. Cartierele Generale Aliate Unite (AFHQ) erau din punct de vedere operațional responsabile de toate forțele terestre din teatrul de lupte mediteranean și ele au fost cele care au planificat și comandat invadarea Siciliei și a Italiei continentale.

Invadarea Siciliei din 1943, operațiune cu nume de cod „Husky” a fost un succes, deși numeroase forțe ale Axei au reușit să evite să fie capturate și au fost evacuate pe continent. Benito Mussolini a fost îndepărtat de la putere de un grup de fasciști nemulțumiți, care au început mai apoi negocieri secrete cu Aliații pentru scoaterea Italiei din război. În rândurile planificatorilor militari aliați s-a afirmat că o invazie a Italiei ar fi grăbit capitularea și ar fi dus la o victorie militară împotriva trupelor germane, care ar fi fost prinse în capcană într-o țară care nu le-ar mai fi fost aliată. Touși, rezistența italiană și în special cea germană s-au dovefit destul de puternică, iar luptele din Italia au continuat chiar și după căderea Berlinului. În plus, invazia a făcut ca Aliații să fie obligați să se ocupe și cu aprovizionarea populației civile din teritoriile cucerite, o obligație care ar fi căzut altfel în sarcina germanilor. În aceeași măsură, teritoriul italian ocupat de armata germană a creat probleme suplimentare comandantului suprem din peninsulă, Albrecht von Kesselring.[1]

Mai înainte de invadarea Siciliei, Aliații plănuiseră o operațiune de traversare a Strâmtorii Messina în cadrul unei invazii limitate în „scobitura cizmei italiene’’, la Taranto, și înaintarea până la „călcâi”. Cucerirea Siciliei și răsturnarea de la putere a lui Mussolini a făcut ca planurile de invazie să fie mai ambițioase, Aliații decizând suplimentarea trupelor de invazie cu Armata a 8-a și cucerirea portului Neapole. Aliații aveau de ales din două zone de debarcare: una la gura de vărsare a râului Volturno și alta la Salerno, amândouă aflate la limita razei de acțiune a avioanelor de vânătoare decolate din Sicilia. Salerno a fost ales în cele din urmă datorită apropierii de bazele aeriene din Sicilia, adâncimii apelor din apropierea plajelor de debarcare (care permitea ancorarea mai aproape a vaselor de transport) și a lățimii plajelor, care permiteau construirea rapidă de drumurilor de ieșire spre rețeau de drumuri deja existentă la mică depărtare de plaje și era extinsă și bine întreținută.

Operațiunea Baytown a fost o operațiune pregătitoare prin care Armata a 8-a britanică de sub comanda lui Bernard Montgomery trebuia să plece din portul Messina (Sicilia), să traverseze Strâmtoarea Messina și să debarce în Calabria, în „bombeul cizmei italiene” pe 3 septembrie 1943. Distanța mică dintre Sicilia și Italia continentală însemna că vasele de debarcare puteau fi lansate direct din port, nu tractate până în zona de debarcare de vase de transport. Divizia a 5-a de infanterie britanică trebuia să debarce pe partea de nord a „bombeului”, iar Divizia I de infanterie canadiană trebuia să debarce la Capul Spartivento, pe partea de sud a „bombeului”. Generalul britanic Bernard Montgomery s-a opus puternic declanșării Operațiunii Baytown deoarece el consideră că era o pierdere de timp și o risipă de forțe dacă germanii erau hotărâți să lupte în Calbria, iar dacă forțele Axei nu se luptau în zonă, diversiunea nu ar fi avut niciun efect, ba mai mult, ar fi plasat Armata a 8-a la aproximativ 550 km de regiunea principală de debarcare de la Salerno. Previziunile lui Montgomery s-au dovedit corecte. După debarcare, soldații Armatei a 8-a au înaintat 550 km spre Salerno fără să întâmpine o opoziție serioasă.

Au fost făcute mai multe planuri pentru folosirea trupelor aeropurtate, care au fost cu toate anulate. Planul inițial de transport a trupelor cu planoarele lângă Salerno a fost abandonat în favoarea transportului în regiunea râului Volturno în vederea cuceririi și apărării podurilor din regiune. S-a ajuns la concluzia că această operațiune nu poate fi susținută din punct de vedere logistic. Următorul plan prevedea parașutarea Diviziei a 82-a aeropurtate americane în regiunea Romei. Datorită marii depărtări dintre Roma și Salerno, această operațiune ar fi avut nevoie de sprijinul activ al forțelor italiene. După unele negocieri cu italienii, comandantul diviziei, generalul Maxwell Taylor, a propus ca operațiunea să nu mai aibă loc. Pe 8 septembrie operațiunea aeropurtată a fost anulată.

Debarcările principale („Operațiunea Avalanșa”) au fost planificate să aibă loc pe 9 septembrie în regiunea orașului Salerno. Armata a 5-a americană (general-locotenent Mark W. Clark), cu opt divizii din care Divizia a 82 aeropurtată americană în rezervă avea ca obiectiv principal cucerirea orașului-port Neapole, prin care s-ar fi asigurat reaprovizionarea armatei, și deplasarea rapidă peste țărmul de est, pentru încercuirea forțelor Axei din sudul orașului.

Divizia I aeropurtată britanică, transportată cu vasele de desant, trebuia să debarce lângă Taranto, în „călcâiul cizmei italiene” în cadrul operațiunii de diversiune Slapstick. Sarcina diviziei era de cucerire a unui port și a câtorva aeroporturi, după care trebuia să facă joncțiunea cu Armata a 8-a și să înainteze împreună spre nord, spre pozițiile Armatei a 5-a, cu care trebuia să facă legătura lângă Foggia.

Planul era îndrăzneț, dar avea mai multe puncte slabe. Armata a 5-a urma să debarce pe un front foarte larg, de peste 56 km, folosind numai trei divizii. Cele două flancuri ale armatei erau separate atât de distanță cât și de un râu. Mai mult chiar, apărătorii erau favorizați de teren. Trei batalioane de asalt americane și două unități de comando britanice trebuiau să cucerească și să apere trecătorile de pe drumul spre Neapole, dar nu exista un plan de cooperare între aceste forțe și restul unităților care îi urmau. Mai mult, deși surpriza tactică nu se putea realiza, generalul Clark nu a considerat necesară declanșarea unor bombardamente aeriene și navale, în ciuda experienței de pe frontul din Pacific, care demonstrase necesitatea sprijinului de artilerie și al aviației în cadrul debarcărilor.[2]

Pe coasta de vest a Italiei, amenințată de posibile debarcări, erau poziționate șase divizii germane, de la Roma până la „bombeu” – tancuri, infanterie și parașutiști. Comandantul Armatei a 10-a germană, poziționase anume Divizia a 16-a Panzer, bine dotată și încadrată cu militari experimentați, în regiunea deluroasă din apropierea platoului orașului Salerno.

Operațiunea Avalanche a fost sprijinită de un plan de camuflare a preparativelor și de înșelare a inamicului numit Operațiunea Boardman, o amenințare falsă cu o invazie în Balcani.