Este 12 martie. Eu, colegii mei, mama si doamna dirigina am plecat intr-o mica excursie la muzeul de arta veche apuseana"Dumitru Furnica-Minovici".
Pornindu-ne devreme de acasa am ajuns chiar printre primii vizitatori .Fapt ce ne ajuta chiar sa observam mai bine exponatele.
In cele din urma ne-am inpartit in 2 grupe: una condusa de mama si cealalta de doamna diriginta. Eu, un copilas incapatanat nu am vrut sa merg cu ele. M-am departat de grup vrand sa observ singur exponatele. Cand deodata am vazut un schelet de dinozaur urias! In gandul meu am spus "Eu ma duc sa-l observ de aproape" chiar daca era interzis.
Apropiindu-ma scheletul a inceput a se clatina si a cazut peste mine. Am inceput sa tip, sa urlu, dar nimeni nu era in apropiere.
Toti copii, observand ca am disparut, si-au facut griji ca poate am patit ceva. Au inceput a ma cauta . In sfarsit m-au gasit , au chemat paza sa ma ajute sa ies si m-au salvat.
In ziua aceea am realizat ca trebyie aa fiu ascultator.
