”E cale lunga de la piciorul meu olog pana la creier.''
cand Ada s-a hotarat sa invete singura sa mearga:
,,Jamie s-a făcut alb la față. A deschis gura să zică ceva, dar eu am clătinat tare din cap și a tăcut. După ce-a plecat mama, s-a aruncat la mine în brațe.
– Nu-ți face griji, am zis, legănându-l.
Nu-mi era teamă. Eram recunoscătoare că petrecusem vara așa cum o petrecusem.
– Tu află unde trebuie să mergem și la ce oră să fin acolo, i-am spus. O să plecăm împreună, ai să vezi.''
cand Ada se confrunta cu mama sa:
-Vrei să te operezi, așa-i? a zis mama.
Mi-a sărit inima din piept.
-Îmi pot repara piciorul. Doctorul a spus…
-Pot, pe naiba! a zis mama. Ce să repare la piciorul ăla? Mai întâi primesc o scrisoare că tre să dau bani la guvern pentru că mi-a luat copiii, nouăsprezece șilingi pe săptămână, iar guvernul vrea să-i plătesc…
-Nu te obligă nimeni, s-a amestecat Susan.
– … și pe urmă vine asta. Scrisoarea trimisă la altă adresă, da am primit-o ca să văd că are cineva obrazu gros să-mi spună mie ce să fac cu copiii mei! Și-acu dau de tine, gătită, călare pe cal și cu nasu-n vânt, purtându-te de parcă ai fi mai bună ca oricine…
– Nu, mamă, am zis.
– … ca și cum ai fi tu mai bună ca mine!
Susan a încercat să-i explice ceva. Mama s-a întors și a fulgerat-o cu privirea.
– Îmi spui tu mie că nu pot să-mi iau propriii copii? Tu? O putoare care stă într-o casă cu fițe?
Mama a ținut-o tot așa, făcând-o pe Susan în toate felurile.''
,,Dar lacrimile continuau sa-i curga.Am inteles. N-o sa-i mai fac rau lui Jamie cat traiesc.N-o sa-l mai lovesc nici o data,nici macar o data. Altfel deveneam ca mama."
,,I-am dat o cana de ceai si o felie de paine cu untura.In acea dimineata nueram decat noi doi.Mama nu stiu pe unde umbla. L-am mangaiat pe Jamie pe cap,l-am sarutat pe frunte,i-am cantat si am facut tot ce am putut ca sa-l vad zambind.''
