Cei doi frați se uitau la mine de parca nu făcuseră nimic. Am stat, i-am analizat, erau tot un zâmbet. Martinel, era putin speriat, se vedea pe fata lui dar tot nu recunoștea. După ce a trecut vreo jumatate de ora s-au gândit ei ca ar fi mai bine sa recunoasc ca ei au furat mierea. Ce e drept, au luat o decizie buna, oricum aflam, doar sunt mama lor!
