Fiicele mai mari, Goneril si Regan, meschine si lingusitoare, ii spun batranului vorbe frumoase, exact ceea ce acesta dorea sa auda. Cordelia insa, fire sincera, ii spune cu naturalete : "Iubesc pe Majestatea-ta asa cum imi este datoria, nici mai mult nici mai putin".
Luand acest raspuns drept o adevarata insolenta, tatal isi alunga fiica cea mica, dezmostenind-o. Doborat de ingratitudinea fiicelor sale, batranul, cu mintea tulburata de durere, rataceste pe campii, infruntand furtuni si trasnete. Dintre fostii curteni i-au ramas credinciosi doar contele de Kent, Edgar si bufonul.
