În această poezie poetul ne vorbește despre povara de care s-au dezbrăcat norii ridicandu-se spre înălțimi, lăsând plumbul greu, al hainei de lut sa cada pe pământ, formând astfel, munții.
Autorul lasă o portiță imaginației, ducandu-ne cu gândul , la haina grea de plumb cu care este acoperit sufletul omului , adica trupul si de care sufletul tinde să se lepede visând la înălțimi.
De aceea omul nu poate zbura..
..trebuie să devină usor,precum norii..
