Intr-una din zile, pe cand abia ma taram pe holurile scolii, sub lumina palida a neoanelor din școala, o fata apare de pe scări si ma cuprinde in brate.
Prima data nu am recunoscut-o. Trecuse sincer... vreo 7 ani. Era Cami. Cami a fost colega mea prin clasa a 3-a, cand părinții ei au hotărât sa mi-o rapeasca si sa o duca la alta scoala unde munceau ei. Lipsa ei a fost ca un ecou in sufletul meu. Vorbeam foarte mult primele saptamani dupa plecarea ei... apoi parca si timpul s-a scurtat si distanta m-a facut sa uit uneori de ea. Comunicam tot mai rar... ca bataile unei inimi care se stinge.
Dad uite ca a venit si ziua asta. Nu-mi vine sa cred nici acum cat de frumoasa si loiala a ramas. Chiar daca distanta asta ne ucide sentimentele amândurora, vom suporta acest destin. Destinele noastre sunt legate, si in orice colt al lumii voi ajunge vreodată, nu voi uita sa ma gândesc la cea care m-a facut sa vad lumea din altă parte mai însorită. ,,Ma bucur sa te vad Cami!'' Am spus cand mi-a dat drumul din îmbrățișare.
