Stau într-un colț uitată pe-o etajera. Nimeni nu se uită la mine, nimeni nu mă atinge . Peste chipul meu frumos, s-a așternut un strat gros de praf. Urăsc acest sentiment de abandon, de indiferență. Parcă mai deunăzi, stăteam în mâna lui Anton sau adormeam la pieptul Mariei. Acum au crescut, au alte ocupații, alte pasiuni . Chiar dacă m-au uitat, sunt fericita pentru ca ei sunt bine. Le aud glumele haioase, râsetele cristaline.
Sunt sigura ca va veni o zi, în care voi fi la fel de apreciată și iubită. Va ieși și soarele pe strada mea.
