Totul începuse acum 49 de ani, în apropierea satului Londravy. Satul era unul mic și modest, ferit de pericolele oricărei împrejurări răuvoitoare. În acel sat locuiau 30 de familii, toate apropiate între ele și pregătire oricând să se ajute la nevoie. Pe vremea aceea, totul era în liniște și pace.
Dar întotdeauna trebuie să existe o scânteie ce va aprinde focul, ca mai apoi să creeze un adevărat incendiu, așa cum s-a întâmplat atunci.
Plini de ură, colonia franceză a atacat satul vecin, urmând ca mai apoi să se extindă în Londravy și în restul satelor din apropiere, pregătite să le șteargă cu totul de pe fața pământului. Nimeni nu putea opri războiul ce tocmai pornise. Bărbații celor 30 de familii s-au adunat și au plecat să ajute în luptă, iar femeile și copiii au rămas pline de îngrijorare acasă, unde se rugau pentru bărbați.
Sunetele puternice trezeau din somn satul vecin, sunete de armă, bombe ucigașe. Aproape că puteai auzi strigătele de durere ale soldaților.
Femeile au sperat zile în șir ca soții și tații lor să se întoarcă acasă, dar văzând că asta nu era realizabil, războiul intensificându-se, au decis să plece, să își salveze copiii, plângând pentru bărbați.
O zi întreagă au fost martore unor incendii izbucnite brusc, puteau vedea în depărtare zeci de case care erau măcinate de foc, transformate în cenușă. Știau că măcelul nu va lua sfârșit, așa că au plecat, chiar înainte ca o bombă să fie aruncată la 100 de metri de Londravy.
De atunci, din acea zi, nici una dintre femei nu a mai primit vreun semn de la soții lor, iar atunci au știut că totul s-a sfârșit. Iar în prezent, după acești 49 de ani, își aduc aminte cu un gol uriaș în suflet, de acea zi în care au trebuit să părăsească satul.
