În urmă cu doi ani,părinții mi-au făcut o surpriză,oferindu-mi ceva ce-mi doream de mult timp: un cățeluș!Din cutie se vedeau doi ochișori care licăreau ca niște picături de rouă; mi-a sărit brusc în brațe,de parcă ar fi vrut să mă îmbrățișeze...și de atunci suntem nedespărțiți. A crescut atât de mare... au trecut timpurile,când îl luam în brațe,pentru a pleca la plimbare pe câmpul plin de maci.Acum cred că ar putea să mă ducă el în spinare,dacă nu ar rupe-o la fugă,când vede și simte iarba deasă.În plimbările lungi,abia pot să-l prind din urmă cu bicicleta.Noroc că blana lui arămie cu nuanțe maronii mă ajută să-l văd ușor.De altfel,este foarte afectuos,plăcându-i să fie mereu mângâiat și alintat. Este însă înțelegător cu mine și așteaptă cuminte sub birou, până-mi termin temele
