Era o zi frumoasa de primavara in care soarele sclipea pe cerul senin, iar razele sale arzatoare incalzeau petalele gingase ale lalelei.
—Iti multumesc ca ma incalzesti in fiecare dimineata si ca ma ajuti sa cresc! spune dintr–o data floricica catre soare.
—Acesta este rolul meu, de a lumina si de a aprinde flacara fericii in sufletele tuturor. spuse soarele increzator
—Da asa este, mai ales in inima unei flori mici ca mine. Cu toate ca pari a fi asa sus si departat de mine, eu te vad intotdeauna aproape. Dar mi e teama ca intr o buna zi nu o sa mai fiu in acest loc minunat. se intrista floricica
—Nu te gandi la asta. Bucura te cat mai poti de tot ce ai aici, apoi, mai departe nu depinde de noi ce se v a intampla. o incurajeaza soarele
—Iti multumesc ca imi dai aceasta speranta,dar totusi as dori sa raman vesnic aici, daca se poate.
—Nu stiu daca ti se va indeplini aceasta dorinta, dar m-as bucura. Spune-mi, voi florile cum traiti?
—Noi, florile, avem un stil de viata aparte, toate fenomenele naturii sunt implicate in viata noastra. De exemplu ploaia ne ajuta sa crestem, iar daca nu ai fi tu, soarele, nu am putea trai pt ca ne am ofili.
—Foarte frumos! zise vesel soarele.
—Spune, tu ce fel de fenomen esti, de nu te pot atinge si pari asa departat?intreaba curioasa laleaua
—Eu sunt de fapt o stea si sunt foarte departat de acest pamant. spuse soarele
—Nici nu mi imaginam ca esti o stea! Pari asa de aproape, dar totodata atat de departe. spuse mirata floarea.
In curand seara in facea aparitia, iar soarele isi lua ramas bun de la floare.
—Ne vedem in zori! spuse soarele
—Cu bine! exclama floarea.
Sper ca te am ajutat. Cred ca daca scrii pe caiet mare sunt 15 randuri:))
