Răspuns :
Excursiile, sunt,poate, cea mai așteptată parte a anului școlar, acel prilej de a-ți cunoaște mai bine colegii și de a-ți vedea profesorii într-o cu totul altă formulă decât în obișnuitele ore de curs. Totuși, nu mi-am imaginat niciodată că o excursie aparent inofensivă ar putea lua o turnură dramatică. Într-o seară de primăvară, eram la o pensiune din Râșnov, cu toți prietenii mei de la școală și urma, cel puțin așa credeam, să ne distrăm de minune.
După o zi întreagă de vizitat obiective turistice, profesorii ne-au propus o seară tematică. Fiecare trebuia să pună în scenă coregrafia unui dans care să corespundă biletului selectat dintr-un bol improvizat. Orice cuplu avea la dispoziție pentru documentare o jumătate de oră și o altă jumătate de oră pentru crearea unei coregrafii. Ce ne-a încântat pe noi a fost faptul că, la insistențele noastre, au participat și doamna profesoară de limba engleză și domnul profesor de desen. Dansul lor a deschis competiția și se anunța a fi extrem de promițător.
Tangoul lor ne-a ținut cu sufletul la gură, îi urmăream cu toții fascinați, pentru că păreau extrem de talentați, însă, pe când ne pregăteam pentru gloriosul final, dintr-un exces de zel, domnul profesor de desen a învârtit-o atât de brusc pe doamna profesoară, încât aceasta s-a împiedicat și a reușit să se lovească atât de tare , încât și-a pierdut cunoștința. Ne-am speriat teribil și ne-am grăbit să ajungem la spital, îngroziți de pericolul unei asemenea lovituri, dar, după o lungă așteptare, medicii ne-au asigurat că totul va reveni la normal în câteva zile.
Ne-am întristat cu toții teribil din cauza nefericitului accident și ceea ce credeam noi că va însemna un supraveghetor în minus a însemnat,de fapt, o încheiere prematură a excursiei. Important era însă ca doamna profesoară, pe care o apreciem cu toții, să fie în siguranță.
Vă mulțumim pentru vizita pe site-ul nostru dedicat Limba română. Sperăm că informațiile oferite v-au fost de ajutor. Nu ezitați să ne contactați pentru orice întrebare sau dacă aveți nevoie de asistență suplimentară. Vă așteptăm cu drag data viitoare și nu uitați să ne adăugați la favorite!