Povestea mea incepe in padure.
Mergeam fara tinta pe o poteca napadita de flori si iarba admirand si copacii tineri care, desi taceau, ziceau povesti pe dinauntru, iar eu eram acolo, in ei.
M-am asezat langa un copac batran dintr-o si am inchis ochii. Un rau clar si limpede imi mangaia sufletul cu glasul lui cristalin.
Nu stiu cat am stat asa, deconectata de exterior, privind in mine...
Dar deodata langa mine, aud un zgomot ciudat.
Deschid ochii, ce sa vad?
O caprioara ranita la piciorul din spate.
Pe data am stiut ca vinovati erau copii pe care-i auzisem facand galagie putin mai incolo de locul unde eram asezata eu.
M-am induiosat si mi-a parut tare rau de caprioara...
Am mangaiat biata caprioara si capsorul ei se lipea de mana mea dorind ca mangaierea sa nu aiba sfarsit...
In ochii ei am putut citi o durere muta si atunci am vrut sa fac o fapta buna, asa ca am luat-o in brate si am dus-o la rau. Aici am pus-o cu grija jos si i-am curatat rana, ea a gemut surd. Ca pansament am rupt o bucata din rochia mea si asa uzata si am sperat ca se va vindeca curand...
La despartire, i-am facut o coronita de flori parfumate si i-am pus-o in jurul gatului .
Ma privea cu dragoste si parca mi-a si zambit, apoi a disparut pentru totdeauna
