Titu Maiorescu in "Eminescu si poeziile lui"
Acest sudiu a aparut in 1889 si a atras atentia asupra culturii de tip european a poetului nostru, dar si asupra personalitatii exceptionale ale lui Eminescu. Astfel Maiorescu recunoaste in Eminescu pe cel care a personificat in sine cu atata stralucire ultima etapa a poeziei romane din zilele noastre. Scriind despre inteligenta covarsitoare, despre memoria careia "nimic din ceea ce isi intiparise vreodata nu-i mai scapa", Maiorescu neaga impactul social asupra poetului "grijile existentiale nu l-au cuprins niciodata in vremea puterii lui intelectuale".
Boala lui Eminescu a fost de natura ereditara, iar nota distinctiva a caracterului sau era seninatatea abstracta.
In a doua parte a studiului, Maiorescu se refera la trasaturile operei eminesciene, elogiind 2 aspecte :
-bogatia de idei pana in miezul cugetarilor;
-forma exprimarii, mai ales rimele sale cuprinzatoare.
Criticul a examinat cultul lui Eminescu precum si cunostintele sale filosofice, literare, recunoscand astfel caracterul sau unic raportat la cultura europeana. Ii evidentiaza calitate de bun cunoscător al literaturii antice și moderne, a filosofiei, în special a celei germane (cultivata in poemul Luceafarul -sursa de inspiratie "Fata in gradina de aur")
Tot la nivel analitic, se remarca in studiu limbajul poetic din operele eminesciene "poetul și-a însușit din poezia populară o anumită armonie, din cronici vechea limbă a poporului și le-a îmbinat într-o limbă personală, deosebit de expresivă". Maiorescu il considera pe Eminescu un inventator de sonuri si rime, care a inovat poezia romana prin elementele sale de prozodie: "Pe cat se poate omeneste prevedea, literatura poetica romana va incepe secolul al XX-lea sub auspiciile geniului lui [...]"
Titu Maiorescu isi incheie studiul astfel : "acesta a fost Eminescu, aceasta este opera lui."
