Povestea era una mai rasfatata.Dorea sa fie diferite de celelalte din cartea cu coperti de piele,asa ca isi alese un final trist.Ea credea ca toti o vor indragi,deoarece e orginala.Copiii o vor iubi,adultii o vor indragi,iar batranii nu se vor desparti de aceasta.Insa,nu era asa.Nimeni nu o citea,iar copiii,curiosi din sinea lor,ii citeau mai intai sfarsitul pentru a afla mai repede deznodamantul actiunii,dar cum o priveau o lasau din mana ca si cum cartea s-ar fi uitat urat la ei.
Nu se mai putea asa.Poveste era foarte suparata si dori sa aiba o pauza.Locul calatoriei sale era cel mai vestit teatru din oras.
Ajunsa acolo,era nerabdatoare sa contempleze minunatii si talentatii actori care umblau pe scena ca un stol de pasari ce zboara in lumina.
Spectacolul incepu.Era unul foarte interesant,asa ca decurse repede si frumos.Publicul aplauda multumit.Veni vremea sfarsitului.Printul cel bun cauta vanatorul cel zgarcit prin codrii intunecati.Deodata,o sageata se infipse in trupul tanarului care cazu intr-o balta de sange.Rasul vanatorului se auzi ca un tunet.Cartea,aflata in loja,lacrima.Nu avea cum sa se termine asa.Adica,printul luptase de la inceput pentru o cauza nobila,iar acum totul se incheiase atat de tragic?Dar,un porumbel alb zbura gratios si linse rana printului.Tanarul se ridica ca din minune,isi scoase sabia si reteza capul vanatorului misel.Dupa un rand de apaluze,cortina se trase,iar spectacolul lua sfarsit.La ce se gandea oare povestea?Da,probabil ati ghicit.Hotari sa isi schimbe sfarsitul povestii intr-unul fericit,si asa deveni faimoasa in toata lumea.
