Răspuns:
Ultima strofa exprima tristetea sfasietoare a eului liric, provocata de neputinta implinirii visului erotic si de solitudinea dureroasa si incarcata de suferinta. Dezamagirea indragostitului este marcata de punctele de suspensie, asezate dupa cuvintele ce exprima deceptia posibilei intalniri cu iubita: “Dar nu vine…“. Se face astfel trecerea de la starea de vis, plina de farmec, la realitatea trista si solitara, iubirea ramanand numai o dorinta, un ideal neimplinit. Poetul exprima la persoana I, printr-o confesiune lirica, durerea profunda, starea de deprimare pe care o simte si ramane tot singur in mijlocul naturii: “Singuratic / In zadar suspin si sufar / Langa lacul cel albastru / Incarcat cu flori de nufar”. Natura este aici numai un cadru, lacul nu mai tresare, fiind in armonie desavarsita cu melancolia din sufletul poetului.
Deoarece este o opera literara in versuri, in care este descris un tablou din natura in cadrul careia poetul isi manifesta dorinta de implinire a iubirii ideale, poezia “Lacul” de Mihai Eminescu este o idila-pastel.
