Răspuns:
„Luceafărul” reprezintă o creație de referință pentru romantismul european. În poezie „converg majoritatea marilor teme eminesciene. Luceafărul e interpretat, mai recent, ca un basm al ființei, ca o conjugare poetică a verbului a fi sau ca o filozofie a ființei și neantului.” (I. Em. Petrescu: 2000). Poezia este o compoziție clasică, formată din 98 de catrene structurate în patru tablouri care se desfășoară pe două planuri: cosmic și terestru.
Primul tablou, în care se regăsesc 43 de strofe, începe cu formula particulară a basmului: „A fost odată ca-n povești/ A fost ca niciodată”, iar următoarele versuri o prezintă pe fata împăratului îndrăgostindu-se de Luceafăr. În vis, cei doi sunt legați de o iubire puternică. Atunci când fata îi cere astrului să coboare în lumea ei „Cobori în jos/ Luceafăr blând”, Luceafărul ia forma unui „tânăr voievod/ Cu păr de aur moale”, „cu fața străvezie”, „albă ca de ceară” – „Un mort frumos cu ochii vii”, tatăl lui fiind cerul, iar mama sa, marea. El o cheamă pe tânără să-i fie mireasă și să meargă cu el în palatele de mărgean de pe fundul oceanului, dar fata refuză să-l urmeze pe Luceafăr din cauza diferențelor categorice dintre ei: „Căci eu sunt vie, tu ești mort/ Și ochiul tău mă-ngheață”.
