Metafora dată sugerează asemănarea traiului uman cu efemeritatea insectelor. Păianjenii devin o metaforă pentru hidoşenie, dar şi pentru uitare, Miron Costin comparând aceste gângănii cu anii omeneşti deoarece viața omul este ''ca un fir de pânză'', aparent prea puțin rezistentă, o viață neînsemnată pentru imensitatea Universului, dar care reuşeşte să se exprime şi să lase o amprentă firavă, măcar pentru câteva clipe.