Explicație:
Evaziunea în natură: „Mă iau după tata la deal printre târşuri“ se asociază cu mitul comuniunii dintre om şi natură într-o variantă ostilă: „Şi brazii mă zgârie, răi şi uscaţi“. Acest raport se va transfera în toate imaginile poetice, sugerând trăirea în comun a dramei: „Pe zare curge sânge şi pieptul mi-i roşu, de parcă/ Mâinile pline de sânge pe piept mi leam şters“. Ele transfigurează universul pădurii, atribuindu-i trăirile copilului poet. De aceea stilul poetului, caracterizat prin originalitatea metaforelor, metonimiilor, simbolurilor, are o structură mitică ca în poezia populară, ceea ce constituie o trăsătură a specificului naţional în poezia lui Nicolae Labiş.
