Răspuns :
Moara cu noroc
-particularități de construcție a textului-
de Ioan Slavici
loan Slavici este unul dintre cei patru mari clasici ai literaturii române, afirmându-se ca deschizător de drumuri prin integrarea elementelor de analiză psihologică în scrierile sale. Acestea sunt dominate de conflicte puternice, cum ar fi patima banului, discrepanțele sociale, implicațiile socialului asupra individului, și prezintă satul sau orașul transilvănean din perspectiva tranziției de la tradițional către capitalism.
Textul literar „Moara cu noroc" a fost publicat în 1881, în volumul intitulat „Novele din popor". Este o nuvela psihologică, specie a genului epic, în proză, cu un singur fir narativ, care prezintă un conflict puternic, redat în manieră obiectivă, între personaje bine conturate. Conflictul se dezvoltă atât pe plan exterior, întâmplarea propriu-zisă, cât și pe plan interior, urmărește involuția lui Ghiță.
Nuvela „Moara cu noroc" este o proză realistă, în cadrul căreia se remarcă: veridicitatea, preocuparea pentru social și analiza psihologică și o perspectiva obiectivă, narațiunea realizându-se de către un narator omniscient și omniprezent. Acțiunea este construită cronologic, evenimentele desfășurându-se pe parcursul unui an, de la Sfântul Gheorghe, la Paște, coordonate religioase cu valoare simbolică. Opera are o organizare cauzală, punându-se în evidență caracterul moralizator, personajele fiind pedepsite, deoarece se abat de la respectarea valorilor umane.
Firul epic al nuvelei este amplu, prezentând un conflict puternic, în mod gradat, dozând momentele de tensiune maximă, anticipate prin pauze descriptive, iar secvențele narative sunt construite prin înlănțuire, evidențiind tema care prezintă consecințele nefaste pe care le are setea de îmbogățire asupra destinului uman.
O primă scenă semnificativă pentru tema dată este cea de la începutul operei, ce ne prezintă un Ghiță stăpân pe sine. Conștient de postura sa de „pater familias”. Acesta decide să ia în arendă cârciuma de la Moara cu noroc, tocmai pentru a-și aduce familia pe calea bunăstării. Stăpânirea de sine, siguranța în asumarea propriilor decizii reiese din episodul narativ ce surprinde dialogul cizmarului cu bătrâna soacră: „Să stăm pe prispă la soare… eu uitându-mă la Ana, Ana la mine, amândoi la copilaș și dumneata la tustrei. Iată liniștea colibei!”.
O a doua secvență reprezentativă pentru temă este cea de la finalul operei, când Ghiță pleacă de la cârciumă, împingând-o cu bună știință pe soția sa în brațele lui Lică. Dezgustată de lașitatea soțului, Ana i se dăruiește lui Lică, întrucât el e „om”, pe când Ghiță nu e decât „muiere îmbrăcată în haine bărbătești”. Întorcându-se ulterior la moară, Ghiță o înjunghie în inimă pe soția sa, pentru a o pedepsi pentru adulter și este ucis la rândul său de unul dintre supuși Sămădăului.
Incipitul nuvelei și finalul ei enunță cuvintele bătrânei, soacra personajului principal, conferind textului caracter simetric. Fixarea acțiunii între cele două raționamente ale bătrânei relevă folosirea tehnicii narative a punctului de vedere.
Nuvela se deschide astfel cu sfatul dat de aceasta ginerelui, fost cizmar, care ia în arendă hanul de la Moara cu noroc pentru a-și spori câstigurile în vederea deschiderii unui atelier propriu de cizmărie: „Omul să fie mulțumit cu sărăcia sa, căci, dacă e vorba, nu bogăția, ci liniștea colibei tale te face fericit.".
Vorbele ei reprezintă înțelepciunea spirituală a poporului, pentru care e mult mai importantă împlinirea sufletească oferită de familie, decât îmbogățirea.
Conflictul interior este dus de personajul principal cu propria lui persoană. Are loc o luptă între bine și rău, între dorința de a face bani alături de Lică și cea de a rămâne cinstit. Din păcate banii înving, lucru ce duce la degradarea lui Ghiță. Conflictul exterior este cel dintre cârciumar și Sămădău, acest conflict dublându-l pe cel interior.
Finalul nuvelei revine simetric la vorbele bătrânei, rostite în urma tragediei petrecute cu familia sa: „Simțeam eu că nu are să iasă bine, dar așa le-a fost dat.". Ele denotă puterea destinului în viața omului.
În concluzie, nuvela „Moara cu noroc”, scrisă de Ioan Slavici este o operă reprezentativă pentru tema realistă a efectelor nefaste ale banului asupra ființei umane, prin perspectiva narativă obiectivă, prin secvențele prezentate, dar și prin conflict.
-particularități de construcție a textului-
de Ioan Slavici
loan Slavici este unul dintre cei patru mari clasici ai literaturii române, afirmându-se ca deschizător de drumuri prin integrarea elementelor de analiză psihologică în scrierile sale. Acestea sunt dominate de conflicte puternice, cum ar fi patima banului, discrepanțele sociale, implicațiile socialului asupra individului, și prezintă satul sau orașul transilvănean din perspectiva tranziției de la tradițional către capitalism.
Textul literar „Moara cu noroc" a fost publicat în 1881, în volumul intitulat „Novele din popor". Este o nuvela psihologică, specie a genului epic, în proză, cu un singur fir narativ, care prezintă un conflict puternic, redat în manieră obiectivă, între personaje bine conturate. Conflictul se dezvoltă atât pe plan exterior, întâmplarea propriu-zisă, cât și pe plan interior, urmărește involuția lui Ghiță.
Nuvela „Moara cu noroc" este o proză realistă, în cadrul căreia se remarcă: veridicitatea, preocuparea pentru social și analiza psihologică și o perspectiva obiectivă, narațiunea realizându-se de către un narator omniscient și omniprezent. Acțiunea este construită cronologic, evenimentele desfășurându-se pe parcursul unui an, de la Sfântul Gheorghe, la Paște, coordonate religioase cu valoare simbolică. Opera are o organizare cauzală, punându-se în evidență caracterul moralizator, personajele fiind pedepsite, deoarece se abat de la respectarea valorilor umane.
Firul epic al nuvelei este amplu, prezentând un conflict puternic, în mod gradat, dozând momentele de tensiune maximă, anticipate prin pauze descriptive, iar secvențele narative sunt construite prin înlănțuire, evidențiind tema care prezintă consecințele nefaste pe care le are setea de îmbogățire asupra destinului uman.
O primă scenă semnificativă pentru tema dată este cea de la începutul operei, ce ne prezintă un Ghiță stăpân pe sine. Conștient de postura sa de „pater familias”. Acesta decide să ia în arendă cârciuma de la Moara cu noroc, tocmai pentru a-și aduce familia pe calea bunăstării. Stăpânirea de sine, siguranța în asumarea propriilor decizii reiese din episodul narativ ce surprinde dialogul cizmarului cu bătrâna soacră: „Să stăm pe prispă la soare… eu uitându-mă la Ana, Ana la mine, amândoi la copilaș și dumneata la tustrei. Iată liniștea colibei!”.
O a doua secvență reprezentativă pentru temă este cea de la finalul operei, când Ghiță pleacă de la cârciumă, împingând-o cu bună știință pe soția sa în brațele lui Lică. Dezgustată de lașitatea soțului, Ana i se dăruiește lui Lică, întrucât el e „om”, pe când Ghiță nu e decât „muiere îmbrăcată în haine bărbătești”. Întorcându-se ulterior la moară, Ghiță o înjunghie în inimă pe soția sa, pentru a o pedepsi pentru adulter și este ucis la rândul său de unul dintre supuși Sămădăului.
Incipitul nuvelei și finalul ei enunță cuvintele bătrânei, soacra personajului principal, conferind textului caracter simetric. Fixarea acțiunii între cele două raționamente ale bătrânei relevă folosirea tehnicii narative a punctului de vedere.
Nuvela se deschide astfel cu sfatul dat de aceasta ginerelui, fost cizmar, care ia în arendă hanul de la Moara cu noroc pentru a-și spori câstigurile în vederea deschiderii unui atelier propriu de cizmărie: „Omul să fie mulțumit cu sărăcia sa, căci, dacă e vorba, nu bogăția, ci liniștea colibei tale te face fericit.".
Vorbele ei reprezintă înțelepciunea spirituală a poporului, pentru care e mult mai importantă împlinirea sufletească oferită de familie, decât îmbogățirea.
Conflictul interior este dus de personajul principal cu propria lui persoană. Are loc o luptă între bine și rău, între dorința de a face bani alături de Lică și cea de a rămâne cinstit. Din păcate banii înving, lucru ce duce la degradarea lui Ghiță. Conflictul exterior este cel dintre cârciumar și Sămădău, acest conflict dublându-l pe cel interior.
Finalul nuvelei revine simetric la vorbele bătrânei, rostite în urma tragediei petrecute cu familia sa: „Simțeam eu că nu are să iasă bine, dar așa le-a fost dat.". Ele denotă puterea destinului în viața omului.
În concluzie, nuvela „Moara cu noroc”, scrisă de Ioan Slavici este o operă reprezentativă pentru tema realistă a efectelor nefaste ale banului asupra ființei umane, prin perspectiva narativă obiectivă, prin secvențele prezentate, dar și prin conflict.
Vă mulțumim pentru vizita pe site-ul nostru dedicat Limba română. Sperăm că informațiile oferite v-au fost de ajutor. Nu ezitați să ne contactați pentru orice întrebare sau dacă aveți nevoie de asistență suplimentară. Vă așteptăm cu drag data viitoare și nu uitați să ne adăugați la favorite!