👤

rezumatul capitolului 22 din cartea Micul Prinț
va roog pe lung sa fie si clar
DAU COROANA​


Răspuns :

Răspuns:

Bună ziua, zise micul prinț.

- Bună ziua, zise acarul.

- Ce faci aici ? zise micul prinț.

- Triez călătorii în pachete de câte o mie, zise acarul. Dau drumul trenurilor, care-i duc când la dreapta, când la stanga.

Și un rapid feeric luminat, bubuind ca tunetul, cutremură cabina acarului.

- Sunt tare grăbiți, zise micul prinț. Ce caută oare ?

- Asta n-o știe nici măcar omul de la locomotivă, zise acarul.

Un alt rapid feeric luminat trecu, bubuind, în sens opus.

- Se și întorc ? întrebă micul prinț.

- Sunt alții, zise acarul. Vin în schimbul celorlalți.

- Erau nemultumiți acolo unde se aflau ?

- Niciodată nu ești mulțumit acolo unde te afli, zise acarul.

Și bubui tunetul celui de al treilea rapid feeric luminat.

- Îi urmăresc pe primii ? întrebă micul prinț.

- Nu urmăresc nimic, zise acarul. Dorm acolo, înăuntru, ori poate stau și cască. Doar copiii își turtesc nasul de geamuri.

- Doar copiii știu ce caută, rosti micul prinț. Ei își pierd timpul cu o păpușă de cârpă și ea devine astfel foarte prețioasă și dacă cineva le-o ia, încep să plângă...

- Ei au noroc, zise acarul.