Sub cerul înghețat de argint strălucitor,
Pământul doarme într-o manta albă,
Prin vântul rece, dansând cu fulgii,
Iarna își deschide palatul ei tăcut.
Pădurea adormită în tăcere ascultă,
Copacii își îmbracă ramurile-n gheață,
Apele reci se strâng sub o crustă de gheță,
Magia iernii înfioară lumea întreagă.
Lumini tremurătoare în ferestre clipesc,
În casele calde, lumea se adăpostește,
Zăpada ca un secret păstrează amprente,
În inima iernii, tainică și tăcută, se desfășoară.
Pe străzile liniștite, pași își fac drum,
Amintiri de Crăciun, visuri de iarnă,
În sufletul lumii, se revarsă povestea,
Iar frigul, blând, ne îmbrățișează ca o mamă.
În colțuri ascunse, povești înghețate stau,
Clopotele sună, aducând bucurie,
Iarna în sufletele noastre dansează,
O poezie nesfârșită, o melodie de iubire.
Nu prea are rimă, dar mai mult nu știu, scuze.
