APLICAȚIE: Identifică şi comentează una dintre funcțiile comunicării în următoarele texte:
1. ,,Inimei ba să-i poţi porunci", spune înţelepciunea noastră. E prea puțin să-i spui nu, când ea se sminteşte, cum are prea des ispita să facă. ,,Nu" este un simplu refuz, care poate fi tăios, dar şi amabil în definitiv, neavând în orice caz nimic dojenitor în el: Nu, mulțumesc, mă scuzați! ,,Nu" este rece şi sumar. Ca să-l faci expresiv, trebuie adesea să spui Nuuu!; ca să-l întăreşti trebuie să spui: Nu... nu, sau: Hotărât, nu!
,,Ba" este scurt, dar îşi este suficient sieşi (şi totodată grozav de necesar altora, inclusiv lui nu). El spune fireşte şi nu, dar mai spune vreo trei-patru lucruri, dincolo de acesta. Exprimă din plin şi o împotrivire, care sună uneori ca o îndreptare sau o punere la punct, alteori ca o dezaprobare; şi dezaprobarea poate merge până la condamnare, când nu-i place să ajungă la ironie.
Pe toate acestea le simți de-a dreptul în ba şi nu le găseşti decât pe ocolite în nu. De aceea, Eminescu nu l-a folosit pe ,,nu" ci a scris: Nu zi ba, de te-oi cuprinde, el simţind mai bine decât oricine câtă împotrivire, punere la punct, dezaprobare, condamnare şi poate ironie sunt în ,,ba". De acest cuvânt se teme el în gura iubitei sale, nicidecum de ,,nu".
(Constantin Noica, Rostirea. filozofică românească)​