Grădina mea -- grădina copilăriei mele - Avea odată straturi şi alei. Pe brazde negre înfloreau pansele Şi le stropeau pe înserat bătrânii mei C-o stropitoare verde, smălțuită. Erau pe-aicea flori de mărgărită Şi micşunele cu parfum de mosc... Grădina noastră... n-o mai recunosc. Dar prin perdeaua de cireşi şi nuci, Mă cheamă-n umbră casa părasită. [...] E tot sub streşini cuibul rândunicii, Şi poate că-i aceeaşi rândunică. M-apropii, cu sfială şi cu frică: În casa asta mi-au murit bunicii... Şi simt că-n zâmbetul meu tânar port Surâsul lor, de-atâta vreme mort. La uşa ce se vaietǎă prelung Mă-ntâmpină parfum închis şi greu, Și-n pragul putred, din trecut, m-ajung Vechi amintiri din ceea ce-am fost eu. Odăile pustii mi se arată Atât de mari cum îmi păreau odată, Pe vremea când le măsuram, tiptil, Cu paşi mărunţi şi şovăielnici de copil. Era atât de nalt pe-atunci plafonul scund, Şi uşile erau atât de grele Când încercam să mă ascund, Ţinându-mi răsuflarea, după ele... De-atâta colb, ferestrele-s opace. Pe brazda-ngustă-a picăturilor de ploaie Pătrunde cenuşie în odaie, În raze lungi, lumina care moare. Poti sa analizezi te rog toate pronumele?​