Până la sfârșitul verii, am tot așteptat să văd familia de arici care locuia în grădina noastră. În fiecare seară, când se lăsa întunericul, ieșeam în curte cu inima bătând în piept și ochii țintind spre tufișurile în care știam că aricii își făceau adăpost. Trecuseră săptămâni întregi de la ultima dată când îi văzusem și curiozitatea mea creștea de la o zi la alta.
Îmi plăcea să îmi imaginez cum ar arăta acea familie de arici: un părinte îngrijorat și grijuliu și niște pui jucauși și curioși. Mă gândeam la aventurile lor în timpul nopții, la drumurile lor prin grădină în căutarea hranei și la momentele lor de liniște și odihnă sub stelele strălucitoare.
Dar zilele treceau, iar familia de arici nu apărea niciodată. Îmi petreceam serile în așteptare, ascultând sunetele noptii și scanând fiecare colț al grădinii cu speranța de a-i vedea. Dar fără succes. Începeam să mă îngrijorez că s-ar putea să fi plecat sau să li s-a întâmplat ceva rău.
Într-o seară, când mă pregăteam să mă retrag în casă, am auzit un scâncet slab venind din tufișurile din apropiere. Inima mi s-a umplut de bucurie și am alergat să văd ce se întâmplă. Și acolo, sub un tufiș, am găsit-o: o mamă arici cu trei pui adorabili. Erau timizi și speriați, dar și curioși să exploreze lumea din jurul lor.
M-am așezat lângă ei și am privit cum se mișcau și se jucau împreună. Era un moment magic, plin de emoție și bucurie. Familia de arici era acolo, în grădina noastră, și eu eram norocosul care avea privilegiul să îi vadă și să împărtășească această experiență minunată cu ei.
Acum, când mă gândesc la sfârșitul verii, îmi amintesc de acea seară specială când am întâlnit familia de arici și știu că va rămâne în amintirea mea pentru totdeauna. A fost o experiență care mi-a adus bucurie și m-a conectat cu frumusețea lumii naturale din jurul nostru.
