Răspuns:
Primăvara trecută, într-o dimineață însorită de martie, am hotărât să merg la o plimbare într-un parc din apropierea casei mele. Parcul era încă destul de pustiu, cu excepția unor câțiva oameni care alergau sau se plimbau cu câinii lor.
Pe măsură ce mă plimbam, am observat un grup mic de copii care se jucau în apropiere de un copac mare de cireș. Le priveam zâmbind, bucurându-mă de energia lor contagioasă și de entuziasmul pe care îl aducea primăvara. În timp ce mă apropiam, am văzut că unul dintre copii încerca să urce în copac, dar părea că nu reușește să se agațe de ramurile mai groase.
Fără să stau prea mult pe gânduri, m-am apropiat și l-am întrebat dacă are nevoie de ajutor. Copilul, un băiețel cu ochi mari și zâmbetul larg, a dat din cap afirmativ. M-am uitat în jur și am găsit o ramură mai joasă, pe care m-am suit cu ușurință. Apoi, am întins mâna băiețelului și l-am ajutat să se ridice în copac.
Privindu-l pe copil cum se agață de ramuri și își găsește echilibrul, am simțit bucurie și amintiri din copilărie revenindu-mi în minte. Am petrecut câteva minute acolo, încurajându-l și povestindu-i despre aventurile mele de copil petrecute în copaci.
După ce copilul a coborât în siguranță, s-a întors cu un zâmbet larg și mi-a mulțumit cu entuziasm. M-am simțit atât de împlinită că am putut să aduc un zâmbet pe fața lui și că am putut să împărtășesc puțin din magia primăverii cu el. Acea întâmplare simplă, dar plină de căldură, mi-a luminat ziua și mi-a adus aminte cât de minunată poate fi viața atunci când ne oprim să ne ajutăm unii pe alții și să ne bucurăm de frumusețea lumii din jurul nostru.
esti liber/a sa simplici povestea daca doresti. spor la teme!!
