Răspuns :
Aș asocia ”Prostia omenească” de Ion Creangă cu una din istorioarele lui Anton Pann ”Năzdrăveniile lui Nastartin Hogea” - ”Te păzește să nu superi p-altul între proști să-l numeri”.
Ambele texte surprind cu mult umor și ironie ”înțelepciunea” de care pot da dovadă oamenii în anumite situații. Dacă țăranul lui Creangă întâlnește în drumul său un nerod ( care căra cu cofa sorele pentru a intra lumina în casă), un neisprăvit ( care sparge ușa pentru a scoate carul din casă), un necugetat ( cel care cară cu furca nucile în pod) și un om fără minte ( care trage de gâtul vacii pentru a o urca în pod să mănânce fân),
Nastratin Hogea este el însuși eroul ”înțelepciunii”, nereușind să își numere măgarii pe care îi aducea de la izlaz, supărându-se pe trecătorul care îi spune că pe cel de sub el nu îl pune la socoteală.
-------------------------------------
TE PĂZEŞTE SĂ NU SUPERI
P-ALTUL ÎNTRE PROŞTI SĂ-L NUMERI
Nastratin Hogea-ntr-o vreme nouă măgari dobândind
Şi într-o zi toţi aceştia la păşune scoşi fiind
S-a dus seara ca să-i strângă de pe câmp unde era
Şi de sunt toţi ca să vază, începu a-i număra.
Ieşind dar la număr tocma, pe unul încălecă,
Luă pe toţi după urmă şi la casa lui plecă.
Când mergea pe cale însă stătu iar a-i număra,
Şi văzu că înaintea-i numai opt măgari era;
Se uită, se miră singur cu unul ce s-a făcut,
Şi văzând o groap-adâncă pe unde a fost trecut,
Gândi că poate într-însa unul din ei a căzut,
Când a privit el cu ochii aiurea şi n-a văzut;
Descălecă şi se duse în groapă a se uita,
Dar ce să vadă într-însa, când degeaba căuta?
Se-ntoarse ş-începe iarăşi măgarii a-şi număra,
Şi văzându-i că sunt nouă, începu a fluiera;
Iar încălecă pe unul, şi până-ntr-un loc mergând,
Să-i mai numere o dată iarăşi îi veni în gând.
Şi văzând că şi acuma iar la număr opt era
(Că pe cel de supt dânsul nicidecum nu-l număra)
Stând: - Ciudat lucru! el zise - or ochii mei sunt stricaţi,
Or că eu nu poci să-i număr, cum merg ei amestecaţi!
Şi descălecând îi puse câte unu-unu-n rând
Şi pe fiecare mâna puind el şi numărând,
Ieşiră măgarii tocma noauă, după cum au fost,
Ş-încălecă iar pe unul, făcându-se singur prost.
Plecând însă cu-ndoială, nu se putu stâmpăra
După ce puţin mai merse, stătu iar a-i număra,
Şi măgarul de supt dânsul nenumărând iar aşa,
Tot opt ca şi pân-acuma, ceilalţi la număr ieşea.
Într-acest timp, trecând unul, i-a zis: - Nu te supăra,
Fă bine şi te opreşte măgarii a-mi număra!
Ca să văz şi tu ca mine tot aşa lipsă îi scoţi,
Or că mie mi se pare că nu sunt la număr toţi.
Începu omul acela măgarii a-i număra,
Arătând întâi cu mâna de supt el care era.
Hogea îi zise (văzându-l că începe de la el):
- Dar ce! mă pui şi pe mine în rând, omule mişel?
Şi necăjit de aceasta, acasă cu ei s-a dus
Şi aci iar cu nevasta ca să-i numere s-a pus.
Vă mulțumim pentru vizita pe site-ul nostru dedicat Limba română. Sperăm că informațiile oferite v-au fost de ajutor. Nu ezitați să ne contactați pentru orice întrebare sau dacă aveți nevoie de asistență suplimentară. Vă așteptăm cu drag data viitoare și nu uitați să ne adăugați la favorite!