În acea duminică a ultimelor încercări când sta zgribulit pe mal, tremurând de oboseală şi ciudă, descoperise pescuitul. Descoperise un pescar. Nu-l observase când răsărise mai sus de el şi-şi aruncase undiţele . Părea şezând acolo de când lumea. [...] Pescarul se intoarse cu fața spre râu. El státu o clipă nehotărât, neştiind dacă să plece sau să rămână. „Da' la dumneavoastră merge?" Intrebă. „Asta-i alts meserie, zise pescarul. Te pricepi?" "Nu prea, recunoscu el şi se apropie și privi peste celălalt în apă. Nu se văd plutele", spuse. „Dau cu plumb, la fund, răspunse pescarul. Stai jos." El se aşeză. Celălalt 11 privi lung, curios, cu un fel de miloasă simpatie, apoi începu să-i explice pe-ndelete cum se pescuieste [.. Vorbea cu o însufleţire bruscă, părea că toată viața lui n- aşteptase decât un novice" căruia să-i dezvăluie până la capăt tainele undițarilor, că nu peşti venise să prindă la râu, ci neinstruiți ca el, era ca un comis-voiajor perfect al unei firme de pescuit total gl , accultându-l, cu toate că nu mai văzuse niciodată de-aproape un pescar şi uneltele sale, el avu cätova clipe o senzație nelămurită, un fel de teamă că insul nu e normal, nu e întreg", cum se zicea în satul său: prea le ştia şi le avea pe toate. Arăta cam în jur de cincizeci de ani, era neras de mai multe zile, cu ţepi cărunți în barbă, avea doi ochi mici, negri, foarte mobili, ce-i dădeau un aer şmecheresc, un nas îngropat între pomeți [...]; pe cap, infundată bine până peste urechi, purta o șapcă ponosită de navetist şi era îmbrăcat cu o salopetǎ kaki, cam murdară, cu o mie de buzunare şi buzunǎraşe , ce sfârşea jos în nişte cizme de cauciuc noi-nouţe, tot de culoare kaki. Pescar clasic, se linişti el, gândindu-se că orice pescar veritabil e niţeluş, imperceptibil „sărit", „altfel" decât omul comun. Ceea ce însă îl ului şi-i întări convingerea că are norocul de-a se afla lângă un exemplar pursânge, strălucitor, al tagmei, fu faptul că la un moment dat când el, ameţit de atâtea amănunte tehnice, întrebă ,,Da' ați prins ceva până acum?", celălalt răspunse zâmbind cu aerul lui de şmecher: „Eu? Azi e ziua ta. Poftim", şi-i trecu în mâini unul din beţe, se uită la soare, șopticam acu' trebuie să muşte" şi - minune! - după nici un minut el simți bățul smucit cu putere, simți nailonul vibrând ca o strună şi mai simți că va încerca mereu să regăsească, ori de câte ori va putea, fascinația secundelor pe care tocmai le trăia, emoţia stranie ce-i urca, părând că vine din apă, prin fir, prin mâini, în tot corpul. „He, he - făcu celălalt - ce ţi-am spus? Îl simți? Îl simți? E măricel, lasă-l încet, mai dă-i fir, mai dă-i, aşa, aşa, acuma remorchează-l uşor, nu te grăbi, ține contactul cu el, nu-l slăbi, da' nici nu-l rupe, vezi să nu intre sub bolovaní c-atunci, adio... Gata, s-a dus! Ei, nu-i nimic, aşa-i la început!",,Cum s-a dus?" zise el dezolat. „S-a dus, a rupt nailonul." „De unde știți?" „Uite ce uşor vine firul. L-ai scăpat." Într-adevăr, firul ieşi din apă retezat, fără plumb, fără ac.,,Ce-a fost?" întrebă el.,,Somn. Somn mare. Da' acum, saluti!" zise celălalt şi el crezu întâi că spune aşa, în glumă, peştelui, dar apoi îşi dădu seama că i se adresase lui, deoarece, cu o repeziciune uimitoare, îşi strânse sculele, le vârî în rucsac, îl săltă în spate, merse după un tufiş de unde ieşi c-o motoretă și-o încălecă. „Nu mai stați?" zise el fără rost.,,Pentru astăzi e destul. Ne mai vedem noi. Şi ai grijă cu scăldatul, [...] spuse celălalt, privindu-l scurt cu ochii lui mici, întunecați, după care ambalǎ motorul, făcu un semn de rămas-bun cu mâna și dispăru pe cărarea spre sat. rezumat


​