unchiul a murit într-o iarnă
aşa cum stelele după o ardere îndelungată
se sting,
târziu să-mi duc ideile la capăt,
îmi reţinuse pauzele, diacriticele
în amiezi suspendate de gânduri
ce nu putea să le rumege
asemeni pâinii pe care o aducea zilnic
cu rata de la oraş,
se întorcea să-şi odihnească sufletul
în iarba unde urma să-şi clădească din cuvinte
casa.
