1. Precizează modificările pe care le inregistrezi in peisaj.

Peste drum, pe crucea de lemn, Hristosul de tinichea, cu fața poleită de o rază întârziată, parcă ii mângâia,
zuruindu-şi uşor trupul in adierea inserării de toamnă. [...]
La Râpele drac.. bătrânii intoarseră capul. Pripasul de-abia işi arăta câteva case. Doar turnul bisericii
noi, strălucitor, se inalta ca un cap biruitor. [...]
Apoi șoseaua cotește, apoi se indoaie, apoi se intinde iar dreaptă ca o panglică cenuşie in amurgul răcoros.
In stânga rămâne in urmă Cişmeaua mor..., pe când in dreapta, pe hotarul veşted, delnițele se urcă, se
impart, se incurcă până sub pădurea Vărarei. Apoi Pădurea Domnească inghite uruitul trăsurii, vâltorindu-l
in ecouri zgomotoase...
Satul a rămas inapoi acelaşi, parcă nimic nu s-ar fi schimbat. Câțiva oameni s-au stins, alții le-au luat locul.
Peste zvȧrcolirile vieții, vremea vine nepăsătoare, ștergând toate urmele. Suferințele, patimile, năzuințele, mari
sau mici, se pierd intr-o taină dureros de necuprinsă, ca nişte tremurări plăpânde într-un uragan uriaș.
Herdelenii tac toți trei. Numai gândurile lor, atâțate de speranța împodobitoare a tuturor sufletelor, aleargă
neincetat inainte. Copitele cailor bocănesc aspru pe drumul bătătorit şi roţile trăsurii huruie mereu, monoton,
monoton ca însuşi mersul vremii.
Drumul trece prin Jidovita, pe podul de lemn, acoperit, de peste Someş, şi pe urmă se pierde in şoseaua cea
mare şi fără inceput...